Despre

Sorin Darii

Fotograf de nuntă din Chișinău, cu un deceniu petrecut documentând povești de dragoste în Moldova, România și peste hotare.

Am început să fotografiez nunți acum zece ani, dintr-o fascinație simplă: felul în care lumina cade peste o zi care nu se va mai repeta niciodată la fel. De atunci, am documentat cupluri din Moldova, România și diaspora — de la ceremonii restrânse, de familie, până la destination wedding pe coasta Mediteranei.

Nu cred în pozele regizate. Cred în momentul dinaintea unui "da", în privirile schimbite peste masă, în râsul care scapă în timpul unui toast. Munca mea e să fiu acolo, discret, cu lumina potrivită, când se întâmplă.

Cum lucrez

01

Documentar, nu regizat

Urmăresc ziua așa cum se desfășoară — intervin cât mai puțin posibil.

02

Lumină naturală

Prefer lumina reală a locului în locul blițului — rezultatul e mai cald, mai uman.

03

Editare atentă, nu excesivă

Culori consistente, editare filmică discretă — fotografiile îmbătrânesc frumos.

04

Disponibil pentru drum lung

Destination wedding oriunde în lume — planificăm logistica împreună, din timp.

Ne cunoaștem?

Cel mai simplu e printr-un mesaj pe Instagram — răspund rapid.

Scrie-mi